Procurorul general interimar al Republicii Moldova, Dumitru Robu, a venit joi în Parlament cu patru cereri de ridicare a imunității parlamentare a doi deputați din partidul „Șor”.

Sunt vizați liderul formațiunii, deputatul Ilan Șor (condamnat în 2017 de prima instanță și anunțat în căutare într-un dosar de mare corupție) și vicepreședintele formațiunii Marina Tauber, care a mai fost anterior reținută în dosarul celebrului jaf bancar de un miliard de dolari din 2014.

Anterior, Parlamentul l-a mai lipsit de câteva ori de imunitate pe Ilan Șor. Prima dată, acesta a rămas fără imunitate în 2019, la scurt timp după prăbușirea regimului Plahotniuc, care îi asigura paravan politic în comiterea ilegalităților. Numai că, în momentul în care procurorul a venit cu solicitarea de ridicare a imunității parlamentare, Șor era deja fugit din Moldova. La fel ca Plahotniuc. Acum, Ilan Șor se află în Israel, iar conform surselor DW, unul dintre avocații săi ar fi un fost demnitar care a avut o funcție importantă în Ministerul Justiției din Israel.

În decembrie 2021, când a venit a doua oară la Parlament cu solicitarea de ridicare a imunității lui Ilan Șor, procurorul general interimar Dumitru Robu îl acuza pe acesta că era „capul unuia dintre grupurile criminale din gruparea Plahotniuc”. Șor era acuzat de escrocherie, spălare de bani în proporții deosebit de mari, crearea și conducerea unei organizații criminale, fals în declarații, delapidarea averii străine și abuz de serviciu.

/www.dw.com/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.