Președinta Moldovei a fost invitată miercuri să susțină un discurs în fața absolvenților promoției 2022 a Școlii Kennedy de administrație publică a Universității Harvard.

În discursul de 30 de minute în fața absolvenților școlii pe care și ea o absolvise în perioada 2009−2010, Maia Sandu a invocat câteva episoade din cariera sa înainte și după intrarea în politică, unul dintre acestea fiind acela în care, la scurt timp după terminarea acestor studii, a fost invitată să devină ministru al educației în Republica Moldova.

Iar Sandu a vorbit despre una dintre temele predilecte ale discursului său politic ulterior: corupția.

„Un punct culminant din acele zile, pe care vreau să-l împărtășesc cu voi, a fost lupta împotriva corupției în educație. Trișarea la examenele de absolvire a liceului era aproape un sport național. Oamenii plăteau pentru note bune. O rețea de corupție a implicat părinți, profesori, elevi și chiar oameni de la minister. Am oprit-o brusc și a funcționat. Am oprit orice înșelăciune, uneori într-un mod aspru. Rezultate? Dramă națională, o furtună politică și un parlament care complotează ca să te dea afară. De ce? Rata studenților care au promovat examenele de absolvire la nivel național a scăzut de la 95% la 59%. A fost foarte dureros, dar știam că este ceea ce trebuie de făcut. Fără o bună educație, o țară nu are viitor; iar realizările educaționale trebuie câștigate, nu cumpărate! Altfel, predăm corupția în școli”, a spus Maia Sandu, care și-a continuat „demonstrația”.

Citeşte întreaga ştire: Maia Sandu, discurs ovaționat de absolvenții de la Harvard: „Fără o bună educație, o țară nu are viitor, iar realizările educaționale trebuie câștigate, nu cumpărate! Altfel, predăm corupția în școli”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.