Contraofensiva fulgerătoare începută luni de trupele ucrainene, care a depășit toate așteptările experților, pare să fi provocat un colaps catastrofal al trupelor rusești din regiunea Harkov, care fie sunt distruse sau capturate în luptă, fie se retrag în debandadă, lăsând armament și muniție în urmă.

După ce vineri seară a apărut informația că ucrainenii se apropie de Kupyansk, sâmbătă dimineață s-a aflat că acest important nod logistic pentru armata lui Vladimir Putin era deja cucerit de trupele Kievului.

După câteva ore a apărut și informația că alte două orașe importante, aflate mai la sud, Izium și Liman au fost părăsite de ruși, de frică să nu fie încercuiți.

Declarația zilei pe tema contraofensivei a venit de la Mark Hertling, un general cu patru stele în retragere, fost comandant al forțelor americane în Europa: „Fără îndoială, (Ucraina) execută o manevră strălucită axată pe obiective de teren pentru a-i `termina` pe ruși. Dar rușii îi ajută – făcând foarte puțin pentru a riposta”.

/www.hotnews.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here